Demult nimic

A trecut ceva vreme de la ultimul post! Nu stiu daca e pentru ca nu am timp sau pentru ca nu mai am rabdare/chef sa scriu. In fine.

Noutati una-alta ca sa fim la zi:

– am aproape 1 an de cand lucrez la banca in domeniul Online Banking. Suna pompos, dar nu e nimic altceva decat sa stau pe telefon toata ziua si sa ii explic la tot prostul cum sa se logheze pe cont sau cum sa gaseasca websiteul bancii, si si mai rau pentru unii sa le explic unde dracu e bara unde sa introduce adresa site-ului sau pana si ‘ce e aia?’ Nu e cea mai perfecta slujba dar imi plateste ratele la masina, chiria, cheltuielile etc. Imi mananca toti nervii dar mai razistam putin pana mai gasim altceva. Orarul e si el frumos: pe dimineata ca un om normal de la 7 la 3.30 :)

– mi-am luat masinuta mea personala. Nu ca as conduce eu foarte mult, dar asa el o are pe a lui, eu pe a mea. Si bineinteles ca e roz-mov. :)

– anul asta nu am facut nici o excursie, ne strangem banii si zilele libere pentru nunta ce o vom face acasa in Octombrie, asta daca imi vin actele in timp. Nu ca nu am fi pregatit deja totul, dar asa e frumos, ca guvernul american sa ma f*** din nou. Deja ne-am cumparat biletele de avion (toti trei: eu, Dan si Kate) care nu au fost ieftine si pe deasupra si nereturnabile, data de nunta stabilita, avansuri incolo si-ncoace deja date… Nah asta este. Sa speram ca ajunge la timp.

– eu cu Dan am sarbatorit pe 7 iulie 3 ani de casatorie deja! Frumos si a trecut foarte repede.

– la restaurant lucrez doar o zi pe saptamana, dar incet incerc sa dispar si de pe acolo.

– other than that my life is pretty boring…Nothing out of the ordinary worth writing about. I don’t even know why I bother.

Inca o soferita pe glob

Si deci a venit clipa mult urata de mine si anume sa invat sa conduc. ca sa stabilim de la inceput, o fac pentru ca trebuie, nu pentru ca imi place. Strictul necesar. Am sperat ca niciodata nu va trebui sa invat sa conduc masina. Altii ar considera actiunea un fel de eliberare, libertate. Te urci in masina si te duci cat vezi cu ochii. Suna frumos si roz, dar la mine nu e asa. Oroare, si mi-e o frica..Dar nu frica de a conduce, ca probabil nu e mare lucru, mai ales aici in State unde toate sunt pe cutie automatica, apesi pe pedala si te duci. Mi-e frica de accidente.Ca sunt destule, nu-mi zice mie ca nu. Mi-e frica de toti imbecilii care si-au luat carnetul de conducere si de multe ori te intrebi cum de au reusit?! Mi-i s-a spus odata de catre tata ‘nu-ti fie frica, tu vezi-ti de condus ca fiecare isi vede de a lui.” Nu stiu, dar mie nu mi-i se pare real, eu nu ma simt in siguranta daca imi vad numa de banda mea si fara sa uit la unul altul care cine stie pe unde sa si cum da. Mi-e frica de accidente, mi-e frica de unul nervos la volan care pur si simplu e intr-o faza proasta si nu-i place de mine, de masina mea si de condusul meu. Ca sa nu mai vorbesc de ‘the package’ care vine cu masina. Responsabilitatile toate cate sunt ele, ca sunt multe. Baga benzina (benzina e destul de scumpa si aici), schimba uleiul, fa-i inspectia, repar-o cand se strica, asigurarea la masina, bani, bani, bani, amenzi, ACCIDENTE…

Inainte sa o iau razna de tot…am condus de cateva ori pana acuma, asa un vreo 5-10 minute de acasa la servici si de la servici acasa. Nice and dandy.. Totul pare asa de simplu..Incet incet incep sa ma mai destind umpicut..dar sa stiti ca nu astept deloc (!) ziua in care va trebui sa ies pe autostrada, autostrazile de aici cu 4 benzi..fix pix..dar doamne da sa nu fiu nevoita sa conduc prin NY sau dracu stie pe unde…

Hai sa nu-mi tai macaroana de pe acuma. O luam incetul cu incetul..deocamdata conducem prin oras..seara cand nu este trafic. Sper doar sa nu treaca 1 an pana imi voi da testul..

Si inca o data ca sa nu uitam: NU-MI PLACE SA CONDUC!

Consulatul lu’ peste

In sfarsit am terminat cu toate hartiile, cel putin asa sper. Luni dimineata am fost la New York la Consulatul Romaniei ca sa imi scot titlul de calatorie deoarece pasaportul mi-e expirat. Sper sa nu-mi fac probleme faptul ca titlul e pe numele de fata. Unele acte sunt pe numele de fata inca, iar altele pe numele dupa casatorie. Tranzitia asta ma omoara. Acasa ma duc sa imi fac pasaportul nou cu numele dupa casatorie si sper sa nu mai existe apoi probleme pana cand vine timpul sa ma duc la cetatenie si imi pot face pasaport american. Si apoi gata! Abia astept!

Si revenind la ‘excursia’ in New York, per se. Nici nu stiu de unde sa incep. Amandoi am fost rupti de oboseala. Lucraseram cu o zi inainte toata ziua pana la 12 noaptea. Ne propusesem sa plecam de acasa pe la 4 dimineata. Asa ca nu ne-am dus la somn pentru ca nu avea rost. So, pe la 5 ne-am dus la diner sa mancam ceva si la 6 am pornit ca sa nu prindem trafic prea mare avand in vedere ca ne ia vreo 2 1/2 – 3 ore pana acolo.

Manhattan, NY

Trafic in New York

Ok, New York-ul in sine frumos. Nu neg ca mi-ar placea sa locuiesc acolo, dar fara masina. Bineinteles e teroare sa conduci pe-acolo. N-am inteles nici eu ce e asa mare lucru pana nu am fost pe-acolo de cateva ori, si ca pasager, nici macar ca si sofer. In fine, noroc cu GPS-ul am gasit si noi Consulatul Romaniei. Ma asteptam sa fie ditamai cladirea importanta in New York, totusi, esti un Consulat nu un magazin, dar stiam la ce sa ma astept cu o noapte inainte cand de curiozitate am cautat pe internet, Google Maps, unde se afla si cum arata (view of the street). Si uite asa mi-o picat mie fata cand am vazut ca e la parterul unui bloc…atat…

Si sa revenim in New York..noroc cu GPS-ul, si am ajuns si noi la…blocul respectiv in jur de 8.30 dimineata. Am parcat si noi peste drum (Google Maps, din nou, ne-a aratat ca este peste drum o parcare disponibila 24h, cu etaje si valeti si figuri). Am hotarat ca nu conteaza cat costa, e chiar peste drum si nu trebuie sa ne invartim prin oras jumatate de zi. Bineinteles ca mare ne-a fost mirarea, desi stiam la ce sa ne asteptam. $33 pe 2 ore….Soc..Si inca odata, in reluare…$33…pe 2 ore…Noh nu-i bai. Asta este. Si lasam masina la nenea, traversam si noi straduta si ne trezim in fata unui bloc. La parter niste geamuri si o usa de sticla ma indeamna sa casc ochii inauntru. Ca daca nu scria frumos cu litere aurii pe pereti “Consulatul Romaniei/Romanian Consulate” nu stiam ca l-am gasit. Doi baieti mai asteptau si ei sa se faca ora 9, ca atunci se deschide. Si deci ma uit eu inauntru…in fata usii de la intrare se afla una din ‘portile’ alea de security check prin care trebuie sa intri ca la fiecare aeroport sau cladire importanta. Apoi mai deslusesc eu pe dreapta doua ghisee ca la Romania :)) Sticla cu o scobitura mica pentru contact si conversatie. Drept inainte vad o toaleta. Pe stanga o incapere mica, sala de asteptare ma gandesc eu. Si ma mai uit eu inauntru, si ma uit..dar nu mai vad nimic…Atat? Cat dormitorul meu de mare…Noh bun ia ca se face 9.10 si in sfrasit dechid si ei (tipic, ca nu puteam deschide la timp, doamne fereste). Intru eu dupa cei doi baieti, intram prin usa care ma astept sa bip-uie, dar nu face nici un zgomot, apoi realizez ca nu funsctioneaza. dar bineinteles, de ce ar functiona :)) Si-mi aduc aminte de Romania instant si rad de una singura. Baietii isi iau locurile la ghisee, eu stau la rand si mai apar vreo 5 persoane intre timp. deja suntem prea multi in incaperea aia. ceva de groaza. Aer? Nimic. Murim de cald, ne sufocam. Toti ne facem vant cu dosarele. Nici un aer conditionat, nimic. Peste tot, oriunde mergi, magazin, casa cuiva, restaurante, oriunde ai merge, mai ales cladiri importante, au aer conditionat. Aici..nimic. In mijlocul New York-ului. Imi vine sa rad. Un nene deschide usa de la intrare sa se faca putin curent. O adiere usoara si atat. Ma cheama si pe mine la ghiseu. E atat de stramt ca n-am pe unde merge si ma bag pe sub bara de despartire intre ghisee. Ii dau la tanti hartii, ii explic ce-mi trebuie, bineinteles ca apar probleme (desi vrobisem cu ei inainte sa merg de 1000 de ori ca sa fiu sigura ca nu ma duc degeaba pana la NY). Ma rog, dau vina pe mine ca de ce asa si nu asa, ca de ce nu am zis, ca nu-stiu-ce. Tipic. Rezolvam noi intr-un final, dar trebuie sa astept pana ma cheama. Ma trimite in ‘sala de asteptare’ o incapere cat o baie. Aerul conditionat fiind un ventilator vechi de pe vremea lui Pazvanti. mai aveau un televizor, scos din priza, din ala vechi cubic si masiv si un scaun pe care era tolanit o tanti mai in varsta cu ceva telefon smecher pe care nu-l stia manevra. Inca nu-mi vine sa cred ca sunt in Consulatul Romaniei la New York. Ma mai invart acolo ca un animal in cusca, ma cheama tanti de la ghiseu sa ma duc cu ea nu-stiu-unde. Sa ies afara si sa ma duc la ceva usa. Ma uit in stanga si in dreapta si gasesc o usa undeva pe stanga. dansa imi face cu mana sa merg dupa ea. Hopa, Consulatul de extinde. Niste incercari nereusite de ceva art nouveau pe ici si colo, niste poze, un bust imens din bronz a lui Eminescu zace pe ceva bucata de lemn jalnica, care vrea sa fie suportul. Luam liftul si ne ducem la etaj in ceva camera cu o masa, un calculator, un scaun cu picioare strambe si o canapea vai de capu ei. In geam un aer conditionar jegos si bineinteles, nefunctionabil. Imi face poza,ma uit peste datele trecute pe bucata de foaie pentru care am stat treaza 24 de ore, pentru care am calatorit 3 ore in masina, si voi face cel putin 3 inapoi acasa, si pentru care am platit $85. Totul e ok. Bineinteles ca l-au facut pe numele de fata, nu dupa casatorie, sper sa nu fie probleme. Apoi mergem jos sa puna ceva stampila si semnatura celeilate doamne de la ghiseu. Si gata, o ora si ceva.

Macar nu m-au tinut mai multe ore. Bine ca am ajuns inainte de 9 si am facut rand afara, pentru ca restul care au venit dupa mine, au ramas la rand asa cum au fost la 9 dupa ce au deschis, nici o miscare.

Am ramas profund dezamagita de experienta cu Consulatul. Total. Poate ca ma asteptam sa fie ceva ca Ambasada de la Bucuresti, dar ceva mai mic. dar nici decum nu ma asteptam sa fie la un parter de bloc intr-o incapere cat dormitorul meu, fara aer conditionat sau vreun fel de circulare a aerului, un TV stricat si una bucata scaun trantit in fata ventilatorului. Doua ghisee, doua tanti care iti iau actele si banii si tot ele se ocupa de pasaport sau de hartii sau ce mai ai nevoie, adica odata disparute de la ghiseu, astepti cam o ora pana se intorc, si pana atunci sirul de oameni stagneaza. Tipic romanesc. Organizare zero. Foarte dezamagita. Mi-e rusine.

Jason’s Woods

Jason’s Woods. Ca doara vine Halloween-ul si America se pregateste de sarbatoare, inca din septembrie. Jason’s Woods (cu numele luat de la Jason din seriile “Friday the 13th”) e o metoda de divertiment pentru americanii de aici din zona pentru niste clipe de ‘groaza’.
Intr-o duminica (prin oct) ne-am trezit pe la 4 dupamasa, ca am lucrat sambata 15 ore. Aveam planuit cu o saptamana inainte sa mergem la Jason’s Woods. Asa ca cum ne-am trezit, n-am mai stat pe ganduri si am plecat. Am avut noroc ca a fost zi cu soare dupa ce in ultimele zile a plouat. Dupa o ora de mers cu masina am ajuns in sfarsit la destinatie. Deja se intunecase afara, numai bine ca sa fie mai spooky. Cand am ajuns acolo, o groaza de masini deja parcate. Am coborat noi frumusel din masina, un frig de tremurau hainele pe noi si ca sa nu mai zic de noroiul in care ne scufundam. Ah toate ca toate, ignoram noi astea si purcedem spre casa de bilete… Un rand mamaaaaaa….Noh nu-i bai, stam si la rand…Dupa vreo 35 de min cred ca ajungem si noi sa ne luam beletele. $25/persoana pentru 3 ‘atractii’ si 2 gratis (comes with the package). Daca mai plateam inca $15/persoana eram VIP si nu trebuia sa stam la rand, intram primele la toate atractiile. Neh, f*** it, pentru inca $60 de dolari pe langa aia $100…asa ca am ales sa stam la rand ca tot omu’.
The first stop era un museu (the gruesome museum) tot felul de scarbosenii si creaturi, si se mai ivea ici-colo cate o vrajitoare sau mai stiu eu ce, ca sa ne sperie. Au reusit nah…Erau asa de ‘still’ ca nici nu iti dadeai seama care e viu si care nu.
Dupa museu urma un ‘labirint’. In intuneric, pereti si acoperis, fara lumina…bineinteles ca ceva ne astepta si inauntru. Tema era “Nightmare on Elm Street”. Trenuletu prin intuneric, mana de mana, strain sau nu, purcedem la lupta. Eram fix in fata, priemele..tiptil, expect the unexpected…niste sunete de parca am calca pe ceva vascos, ochi sau viermi…ma gandeam ca asa trebuie sa fie, cu efect…intuneric ca naiba..mai apare cate un Freddy din cand in cand, mai un foc, nah tipete si urlete, sperieti. Scapam cu bine si din labirint. Ma uit la adidasi…plini de noroi, pantalonii la fel…noroi pana la glezna..ugh…apoi am facut legatura cu materialul vascos pe care calcasem noi, de am crezut ca sunt viermi sau ceva…Ca sa mai aud de pe la unu altu ca se impotmolisera si ei in noroi in timul aventurii noastre, their shoes got stuck in the mud, too.
Urmatorul rand la care trebuia sa asteptam era pentru hayride: remember, tractorul cu fan prin padure?well..inca vreo 20 de minute pana ne-a venit si noua randul. Ne-am asezat noi comod in fan la gramada (in jur de 60 de persoane odata) si am pornit in aventura noastra prin padure.
Am avut parte de nebuni inchisi in custi atarnati in copaci, vrajitoare bineinteles, Mike Myers, Freddy Krugger, Frankenstein and his creator, creaturi din “Predator”, cave men, etc.; tractorul nostru mai oprea din cand in cand in the middle of nowhere si te mai trezeai cu ceva ‘creaturi’ care fugeau in jurul nostru si mai sarea pe tine, zbierete, urlete, tipete, voma (aka apa), spuma, foc, ah…tot ce vrei si ce nu vrei. Dupa vreo 15 min de atata nebunie, se termina si ‘cursa’ noastra, gandindu-ne ce ne asteapta de data asta.
Coboram fain frumos din fan si fuga fuga la rand, ca sa nu avem de asteptam mult, sa ajungem in fata lui X, Y si Z.
‘Barn of Terror’…Randul merge ireal de repede. Ajunge si la noi. de data asta am zis ca stau in fata cu Tiehl (fiica lui Diane), n-am mai avut de gand sa fiu ultima ca sa apar tot randu ca pierdeam toata distractia. Diane se sperie foarte repede, si de fiecare data sarea pe mine si tipa..ugh..hate that. S-o cam ofticat cand i-am zis ca stau in fata si nu mai is ultima, ca asta o facea pe ea ultima. Oh well. Nenea-mosntru care ne explica reguliile una-alta (do not touch this, do not touch that, cell phones, personal items, do not touch the actors – tell them not to touch us – blablabla) deschide usa si Tiehl intra prima. “Alex, hold my hand” atata am apucat sa aud ca nebunu inchide usa si o lasa pe asta saraca singura inauntru si pe noi inca ne tinea afara…Hahaha toata lumea incepe sa rada..:| Very funny people. Ma rog, deschide omu usa si ne lasa sa intram. Mana de mana iarasi, noi conduceam tot grupul de vreo 10 persoane. Ca Tarzan prin jungla…Nu vedeam nimic, nu auzeam nimic, nu stiam ce urmeaza, dar stiam ca ceva la un momentdat trebuie sa sara pe noi…Dar noi fearless….Mda, pana la primul zbierat….AHH…IHH…AHHHH…La un momendat ne-am pierdut. pipaim peretii disperate, nu stiam incotro…randul astepta dupa noi…stanga si fata era perete si un loc stramt intre…sigur nu trebuia sa o luam pe acolo…inapoi nu puteam, iar in dreapta erau niste scanduri care blocau o intrare/iesire….”Which way to go???” Toata lumea “Just goo!!” Noi iarasi “Which way??”…continuam sa pipaim in intuneric..nimic…O voce ca de dupa perete ne sopteste “Duck!” Dar nu ne dadeam seama de unde venea vocea. “Where??Which way?” …”Duck!” zice iarasi vocea putin mai raspicat :))) Ca sa ne dam seama ca venea din dreapta de printre scanduri…Apparently trebuia sa ne strecuram pe sub scandurile care erau la nivelul buricului…”I’m noot going that way!!” Toata lumea deja urla “Just go!!”” hahaha. Nah am facut-o si pe asta…Din fericire nu ne astepta nimic chiar dupa ‘usa’ asa ca am inaintat. Am asteptat toti sa iasa cu bine de printre scanduri si apoi am luat-o in continuare prin ‘coridarele’ stramte. Am auzit pe unu altu din gramada noastra zbierand, deci se pare ca era ceva dupa usa, dar pe noi ne-a lasat in pace..E ok, sa sperie si restl grupului, nu doar pe cei din fata, ca apoi se pierde farmecul. Dintr-o incapere intr-o incapere, pe diferite teme: vampiri, orga, sicrie (miscatoare), panza de paianjen si luamanari; apoi roboti miscatori de prin viitor, mult celofan si foi de aluminiu si metal; apoi bineinteles scarbosenii multe cu corpuri mutilate, sange mult, lanturi, custi, flesh, bones, spanzurati, drujbe electrice, etc. Apoi iarasi cateva parti where we had to duck and crawl…si…scari care ducea la etaj, si acolo iarasi o tura de sperieti. Intr-un final scapam si de asta…Omg, cred ca asta a fost cel mai scarry place dintre toate, si mai scarry decat the haunted house la care am fost cu cateva saptamani ianinte (bine, aia era child friendly).
So our next and last stop era un fel de corabie care se pierdeam in alte structuri: The Pirates Revenge. Ne da tanti (care avea un machiaj superb – gen din Piratii din Caraibe, par mare dreadlocks amestecat cu seeweed si alte plante si creaturi din ocean, pe fata pictata cu rosu si portocaliu si avea doua stele de mare lipite pe obraz, aratau ca si cum ar fi crescute in obraz – ah, misto)..asa cum ziceam, ne da tanti de la intrare niste ochelari ‘3D’ (care m-au scos din sarite, ca nu stateau nicicum peste ochelarii mei), dupa care intram inauntru. Peretii erau pictati cu ceva vopsea speciala care cu ochelarii iti dadea impresia ca esti cu apa si totul e 3D. Ca si felicitarile sau vederile alea vechi care le misti si iti arata diferite imagini. O tura de sperieti si pe aici cu tot felu de pirati care te urmareau si sareau pe tine..La iesire un copil cu o galeata colectiona ochelarii lol. Si cu asta s-a terminat aventura noastra at Jason’s Woods!
Si cum inaintam noi catre parcare, in stanga noastra vedem un cort si doi oameni inauntru.. Psychic Reading zicea panoul. Handwriting analysis, Palm reading (una sau amandoua) si Tarot card reading. Nici n-am stat pe ganduri, Tzup! in cort. Era o tipa blonda si un tip (frati ca sa aflu mai apoi). Tiehl s-a bagat prima repede la tipa pentru palm reading, eu imi asteptam randul frumos la cartile de tarot la nenea, care avea de terminat cu un cuplu. Mama lui Diane urmatoarea la tipa, eu inca asteptam, Diane urmeaza si ea la tipa pentru palm reading, intr-un final pleaca si cuplu si ma asez frumos pe scaun. Facem cunostinta, imi explica faptul ca va fi a spiritual reading. Nah, bun…Shuffle-eaza nenea cartile dupa care ma pune sa ma relaxez, etc si sa extrag 4 carti. Si incepe sa ‘citeasca’. Ca din punct de vedere spiritual is la pamant, ca am trecut prin multe dar o sa vina si zile cu soare, ca is un spirit creativ si artistic, ca am fost intr-o relatie dar el nu e alesul. I-am zis ca nu cred in ‘The One’. “Ah, bine ca mi-ai spus, hai sa il numim prietenul cel mai bun.” “Asa mai merge ma gandeam eu.” Apoi imi zicea ca ‘prietenul meu cel mai bun se afla undeva in Arizona (ceea ce m-a luat prin surprindere avand in vedere ca Arizona e prima pe lista mea de ‘excursii’, cap de lista). Ca e muzician, probabil, chitarist..si ca ma asteapta si imi trimite tot felul de semnale…Mnah, boooon…Mai imi zice una alta, ca is luptatoare, ca o sa reusesc in viata, ca vede bogatie, ca am fost buna in scoala, ca am asimilat repede orice informatie, ca eram privita cu respect la scoala, ca o persoana mai invarsta o sa ma invete lucruri spirituale, si o sa le asimilez repede, si ca sunt o mare iubitoare a pamantului, ca ar trebui sa imi diretionez energiile in sus, spre cer, in loc sa le trimit in jos, in pamant, etc. Si cu asta gata, vreo 5-10 minute though. Multumsc frumos, ma ridic frumusel de pe scaun si ma proptesc pe scaunul ei, la un palm reading. Tiap imi ia palma dreapta si direct: vad un spirit artistic si creativ…si la care se ia curentul..”And now I can’t see anything” lol; becul lor se stinge si ne lasa in intuneric…Niciunul din ei nu-si sa seama ce se petrece, tipa ia o luamanare de pe masa si continua: i see a rocky road, 3 ani pana imi gasesc jumatatea, my energy is fainted (mi-a dat 2 cristale sa le port cu mine tot timpul), apoi ca vede multe calatorii in viitorul meu, ca ori scriu o carte ori tin un jurnal cu toate prin ce trec, excursii, aventuri, etc. Mai una alta si gata…scurt si la obiect. Desi ea a fost la exacta, mai la detaliu, pacat ca a tinut mai putin. Dar oricum a fost o experienta interesanta. My first time.
Se facuse oras 10, ne-am indreptat finally spre parcare. Bineinteles ca in masina am vorbit numai de experienta ce am trait-o cu cititul in carti si in palma. Toate 4 am descoperit ca tipa ne zisese niste chestii pe care nu avea de unde sa le stie: ii zisese lui Diane de faptul ca vrea sa demoleze casa parintilor si sa construiasca alta, ce e adevarat, chiar vrea asta la sfarsitul anului, i-a zis de faptul ca bunicul ei (care e mort) nu vrea sa lase casa, asa ca si-a facut ‘birou’ in una din camerele de la etaj si joaca mult (as in gambling) si din cauza lui persoanele din casa sunt tot timpul bolnave (sa nu uitam ca tata e cu tuburile de oxigen, mama bolnava de cancer, si acuma recent dupa rezultatul analizelor, dupa multe luni de chimio si altele, cancerul s-a raspandit, nepotii cand ajung acolo de imbolnaveasc daca stau pentru cateva zile, etc), asa ca i-a dat un pozitive oil sa dea prin casa dupa ce a daramat-o, inainte sa construiasca, ca spiritul sa nu ramana si in casa nou construita. Plus ca Diane nu stiuse ca bunicul ei iubea jocurile de noroc, a aflat in masina ca asa e de la mama ei, dupa ce ii povestise. Apoi i-a mai zis ca ea si cu o prietena vor sa practice wicca, dar ea ar trebui sa stea deoparte deocamdata ca e inconjurata de negativitate. Ha, de unde a stiut si asta? Tiehl a primit ceva ulei tot asa cu care trebuie sa se unga sau ce naiba ca sa fie mai relaxata, ca se enerveaza foarte repede, as in bipolar. Si de atunci fata vine vesela acasa….Maybe its mind over matter.

Am ajuns si noi intr-un final acasa, ne-am pus la somn, iar eu am adormit cu cristalele langa mine. Haha. Peace out!

Currently listening to: Slipknot – Snuff