Si ne-am casatorit din nou!

Unii fug de casatorie, noi o imbratisam. :)

Anul trecut in Octombrie am fost acasa din nou in Romania sa facem nunta, din nou, alaturi de familia mea. In Iulie 2011 am avut nunta aici in State, dar cum aproape nimeni din partea mea nu a putut fi prezent, am hotarat sa o facem si acasa. Sora-mea m-a ajutat enorm cu pregatirile si ai mei la fel, eu fiind aici mai mult am dat ‘ordine’. Mult stres ce e drept, dar pana la urma totul a iesit superb. Am reusit sa o ducem si pe Kate cu noi, pentru prima data si pentru ea afara din tara. I-a fost mai greu la inceput, ca oricarui copil departe de casa, dar s-a obisnuit. Din pacate majoritatea prietenilor mei n-au putut veni, doar cativa pe care ii poate pot numara la o mana. Lucrurile se mai schimba, oamenii se mai schimba, fiecare cu viata lui, ocupati, nici eu n-am putut face parte la ale lor, fiind atat de departe. De multe ori mi-as fi dorit sa ma fi mutat undeva in Europa, dar deja deviem de la subiect.

Am uitat cum e sa stai toata noaptea si sa petreci. Am fost rupti pe la 6 dimineata cand am ajuns acasa in sfarsit cu parul imbacsit cu spray si agrafe. Abia am asteptat sa dau jos rochia si pantofii :) Insa totul a fost spectacular, lumea s-a simtit foarte bine.

Acum din nou acasa, servici una alta. Deja sunt aproape 2 ani de cand lucrez la banca. Si Dan si-a dat demisia de la restaurant. Mult mai bine e acum si fara stres.

Roro e insarcinata, prin Septembrie o sa vina bobica. Inca nu stim ce e dar vom afla in curand, din cate mi-a zis ea poate saptamana viitoare :) Abia astept.

Acum ma innebunesc ai mei de cap cum ca ar fi randul meu. Probabil. Poate la sfarsitul anului :)

Pana atunci: YOLO :))))

Advertisements

Demult nimic

A trecut ceva vreme de la ultimul post! Nu stiu daca e pentru ca nu am timp sau pentru ca nu mai am rabdare/chef sa scriu. In fine.

Noutati una-alta ca sa fim la zi:

– am aproape 1 an de cand lucrez la banca in domeniul Online Banking. Suna pompos, dar nu e nimic altceva decat sa stau pe telefon toata ziua si sa ii explic la tot prostul cum sa se logheze pe cont sau cum sa gaseasca websiteul bancii, si si mai rau pentru unii sa le explic unde dracu e bara unde sa introduce adresa site-ului sau pana si ‘ce e aia?’ Nu e cea mai perfecta slujba dar imi plateste ratele la masina, chiria, cheltuielile etc. Imi mananca toti nervii dar mai razistam putin pana mai gasim altceva. Orarul e si el frumos: pe dimineata ca un om normal de la 7 la 3.30 :)

– mi-am luat masinuta mea personala. Nu ca as conduce eu foarte mult, dar asa el o are pe a lui, eu pe a mea. Si bineinteles ca e roz-mov. :)

– anul asta nu am facut nici o excursie, ne strangem banii si zilele libere pentru nunta ce o vom face acasa in Octombrie, asta daca imi vin actele in timp. Nu ca nu am fi pregatit deja totul, dar asa e frumos, ca guvernul american sa ma f*** din nou. Deja ne-am cumparat biletele de avion (toti trei: eu, Dan si Kate) care nu au fost ieftine si pe deasupra si nereturnabile, data de nunta stabilita, avansuri incolo si-ncoace deja date… Nah asta este. Sa speram ca ajunge la timp.

– eu cu Dan am sarbatorit pe 7 iulie 3 ani de casatorie deja! Frumos si a trecut foarte repede.

– la restaurant lucrez doar o zi pe saptamana, dar incet incerc sa dispar si de pe acolo.

– other than that my life is pretty boring…Nothing out of the ordinary worth writing about. I don’t even know why I bother.

Home sweet home – Romania.

Am fost si acasa in Romania in sfarsit, dupa aproape 5 ani! Bineinteles ca a trecut destul de repede toata luna septembrie in care am fost plecati.

Dupa ce mi-am rezolvat toate problemele cu hartiile, mi-am luat de la NY hartia de calatorie si pe 4 sepembrie am avut avionul din aeroportul JFK catre Budapesta. Urasc avioanele si tot procedeul prin care trebuie sa treci la fiecare control la intrarea si iesirea dintr-o tara. Ca sa nu mai vorbesc de timpul petrecut, in total, in toata calatoria – cel putin 24 de ore trezi pentru fiecare zbor.

Acasa am ajuns miercuri pe 5 septembrie. Nu cred ca mai trebuie sa pomenesc cat de incantata am fost si cum mi-au dat lacrimile odata ce am vazut pamant european dedesubtul nostru. Escala am avut-o in Istanbul, Turcia. Nu cred ca mai fac greseala asta data viitoare. Niciodata in aeroportul acela decat daca merg sa vizitez Istanbulul…

In Budapesta m-au asteptat ai mei ca de fiecare data! Din pacate fericirea mi-a fost umbrita de faptul ca mi-au pierdut bagajul in Turcia (unul din motivele pentru care nu mai fac escala acolo). In loc sa ma bucur ca ii vad pe ai mei dupa 5 ani, totul inca imi parea ca un vis. Inca speram sa imi primesc bagajul, dar dupa 1 ora petrecuta in spatele usilor, am decis sa ies afara si sa sper ca il vor gasi in curand.

Cand am iesit pe usa acolo erau au mei cu ochii inlacrimati. Inca tot nu-mi venea sa cred. Ne-am imbratisat si ne-am pupat si totul parea ca un vis. Dupa putin timp deja aveam impresia ca nu plecasem pentru atata timp, parca era doar un alt sfarsit de vara cand ma intorc acasa dupa 3 luni petrecuta in State.

Eram insa foarte obositi, si eu si Dan. Am atipit cate putin amandoi in masina. El a stat in fata cu tata eu in spate cu mama si Roro.

Acasa in sfarsit am ajuns destul de tarziu, numai bine, am povestit putin apoi direct la somn :)

Dimineata am fost la pasapoarte sa mi-l refac, alte umblaturi. Ah cum mi-am adus aminte de toata birocratia din tara. Tin sa mentionez ca toata luna cat am stat acasa am umblat de nebuna dupa pasaport, inscrierea casatoriei in Romania, buletin una-alta.

Am facut un tur al Maramuresului si un o excursie pana in centrul tarii. Am fost pe Transfagarasan, cetatea de la Alba Iulia, Sibiu, am icnercat sa mergem si la Castelul Bran dar a fost prea tarziu si era inchis. Sighisoara iar, era prea tarziu si am hotarat sa mergem acasa. Doua zile. Data viitoare vom vizita Castelul Bran si Rasnovul, Sighisoara si altele pe care nu am resuit din cauza lipsei de timp. Ah, si Huniazii de la Hunedoara :)

Totul a trecut foarte repede. Am umblat prin oras pe unde nu am mai fost demult, am fost la Cluj, mi-am vizitat prietenii de acolo. Sufletul mi-e mult mai impacat acuma. Ma simt mult mai bine stiind ca am reusit sa merg acasa. Si mai ales acum cand pot sa merg de cate ori vreau si cand vreau.

Anul asta care vine (2013) mergem acasa din nou, in septembrie, pentru nunta lui Roro :)

Si a venit ziua!

In ultima saptamana din iunie (joi,21 – vineri,22) am fost in Washington D.C. cu Katelynn si Dan. Pentru doua zile am reusit o mica escapada, pe care ne-o planificasem cu ceva timp inainte. Am prins cele mai mari calduri, ne-au afectat pe toti trei, but this didn’t stop us from having fun. Am umblat toata ziua in soare, dar am reusit sa vedem importantele monumente si muzee (n-am reusit sa le vedem pe toate care ni-i le-am propus, din pacate). Poate data viitoare.

Am reusit sa vedem

  • Curtea Suprema de Justitie/The Supreme Court

  • Capitolul/The Capitol

  • Statuia lui Ulyssess S. Grant

  • Museum of Air and Space – avioane, avioane si mai multe avioane si nave spatiale si bombe, etc.

Primul avion inventat de fratii Wright in 1903

  • The Smithsonian Castle (parte/cladire a Institutiei Smithsoniene) – unde se afla ramasitele lui James Smithson (cca. 1765 – 27 iunie 1829) – donatorul fondator al Institutiei Smithsoniene

  • Muzeul de Istorie Naturala/Museum of Natural History

Hope Diamond – unul dintre cele mai mari diamante din lume de 45,52 carate

  • Washington Monument

  • Monument in memoria eroilor care au luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial/WWII Memorial

Pe stalpi sunt scrise numele statelor care apartin SUA

  • The Reflecting Pool (care din pacate n-a avut apa, a fost seaca :( – lunga de peste 600 m si lata de 51 m, adanca la margini avand doar 46 cm si in mijloc 76 cm, tinand 25,5 milioane de litri de apa)

Fara apa :(

  • Statuia lui Abraham Lincoln/Lincoln Memorial

  • Monumentul destinat eroilor care au luptat in Vietnam/Vietnam Veterans Memorial, si bineinteles

Un zid lung de 75 m si o inaltime ce urca de la 20 cm la 3 m inscriptionat cu numele veteranilor (58,195 nume)

  • Casa Alba/The White House

Pe langa astea am mai admirat si alte cladiri mai importante cum ar fi, Arhivele Nationale, Cladirea FBI-ului (the headquarters), Trezoreria si alte cladiri institutionale.

Am fost ocupati in ultimele saptamani, am avut foarte mult de umblat dupa hartii una-alta. Incerc sa imi inregistrez casatoria si in Romania (care s-a dovedit a fi o bataie de cap, inca o data, birocratia din Romania se dovedeste a intrece toate masurile).

Ma rog, in mare, mai pe scurt:

  • pe 22 iunie mi-a venit Green Card-ul
  • mi-a sosit si noul SSN fara restrictii
  • urmeaza sa merg la Consulatul Romaniei din NY pentru a-mi scoate foaia de calatorie
  • Dan si-a facut pasaportul

Pe 4 septembrie mergem acasa in sfarsit!!! Suntem foarte incantati, cel putin eu. Si el, doar ca lui ii este frica de zbor avand in vedere ca nu a zburat in viata lui, asta va fi primul lui zbor, de 15 ore si peste ocean! Bietu’. Vom sta acasa o luna, pana pe 2 octombrie! Nu-mi vine sa cred ca in sfarsit a venit ziua cand merg acasa, dupa aproape 5 ani… Abia astept! Inca 48 de zile :)

Inca putin

Intr-o saptamana mergem in Philadelphia pentru interviu. Cred ca e ultima etapa prin care mai trebuie sa trecem. iar apoi vom avea numai de asteptat.

Mai trebuie sa-mi rezolv problema cu pasaportul, sa putem pleca acasa si sa ne si putem intoarce. Prima data trebuie sa vad de ce are nevoie tata in tara sa imi transcrie casatoria si in Romania. Apoi trebuie sa mergem la Harissburg pentru apostila. Le trimit acasa si inainte sa mergem acasa tata o sa aiba totul transcris, sper. 

Apoi exact inainte de a pleca din State, trebuie sa mergem la Consulat sa imi elibereze un document de calatorie ca sa pot iesi din tara si intra in Europa. Acasa va trebui sa-mi fac pasaportul, care ma va ajuta la intoarcerea in State. Si asta va dura undeva intre doua saptamani si o luna.

Va fi greu cu chiria si cu toate cheltuielile/taxele ca vom fi in urma cu ele si nu vom avea salar cat timp suntem plecati. Va trebui sa le platim dinainte.

In rest, noutati:

  • mi-am primit dreptul de lucru. E valabil doar un an, dar odata ce imi preimesc Green Card-ul, nu mai conteaza.
  • la sfrasitul lui iunie pe 21-22 ne-am rezervat prima excursie pe vara asta din sirul joi/vineri cand suntem liberi. Mergem in Washington DC. Nu stiu cat o sa apucam sa vedem in doua zile, dar o sa incercam sa vedem cat de mult putem; avem o lista intreaga.
  • sambata pe 3 iunie Janina a avut nunta. Pacat ca n-am putut sa fiu prezenta. Inca un eveniment important ce l-am ratat. Abia astept pozele.

In rest, suntem foarte fericiti si abia asteptam sa mergem acasa.