Land of opportunities my ass…

Mi-e dor de casa. Nu pot sa dorm noaptea. Ma trezesc plangand. Ma tot gandesc care ar putea sa fie motivele pentru care sa raman aici, pentru care sa mai rezist o perioada de vreme. Multi imi spun sa rezist, sa fiu tare si puternica. Nu e asa de usor. Toti cei care imi dau sfaturi au pe cineva alaturi de ei, au venit cu cineva iubit (familie sau prieten). Nu e acelasi lucru cu a fi singur aici. Nu stii ce iti rezerva viitorul, nu stii unde vei fi maine..in ce casa te vei muta, cu cine vei sta, asta daca ai unde te duce.
In fiecare zi pun in balanta pro si contra sa vad ce se merita mai bine. Singurele lucruri pro sunt cele materiale. Cele spirituale lasa de dorit big time. Se merita pentru un cacat de valiza plina cu haine ca sunt mai ieftine aici? Pentru ca gasesti tot ce vrei? Cu ce pret? Deja m-am saturat sa imi iau si haine. Sau pentru mancare mai ieftina? La ce? Abia mananc o data pe zi, si nu-s mare fan al mancarurilor; un sandwich and i’m happy.. Pentru ce altceva…? Tot pun deoparte…ok..pentru ce? Am mai trimis si acasa, nici n-au nevoie ai mei…am imprumutat la lume pe aici…dar de asta stau aici si ma disturg, de asta stau si lucrez, ca sa imprumut lumea…? Ah… De apartament in chirie ca sa stau singura nu imi ajunge, ar trebui sa mai imi iau inca un job..dar apare alta problema..n-am masina si nici nu pot sa imi iau carnetul, din nou, hartii si acte…Asta urasc si mai tare; sa depind de altii cand intotdeauna am fost o persoana independenta.
Si presupun ca odata ajunsa acasa lucrurile se vor schimba; voi duce lipsa de cele materiale. Dar ma tot gandesc cat de saraca poate fi Romania ca sa se merite sederea mea indelungata aici printre straini, sa se merite sa indur toate astea, sa ii accept pe toti ignorantii de aici, care se plang de toate, care habar nu au ce inseamna sa duci o viata grea cu lipsuri, sau sa nu ai tot ce iti doresti. Rasfatati, increzuti, ah, America se duce pe p*** rau de tot. Tara oportunitatilor si posibilitatilor my ass! E atat de greu sa obtii ceva si aici, pana si un job. Sa nu crezi ca odata venit aici, peste noapte devii cineva… Tot un nimeni ramai…

Ca in Evul Mediu, nici internet nu am avut in ultimele saptamani. N-am putut sa tin legatura cu cei de acasa si doare. Internetul era singura legatura cu Romania. N-am reusit sa vorbesc cu ai mei la microfon sau macar sa ii vad pe webcam de 6 luni… Sau ei pe mine… Nu le-am vazut chipurile de o jumatate de an… Dar ce pricepe americanu? Il doare undeva. Ii are pe toti aici, si pe cei care ii vrea si pe care nu-i vrea. Ce stie despre a avea pe cineva departe si internetul fiind singura legatura cu ei? Atata ignoranta. Fotografiile mi-au ramas singura alinare. In fiecare seara cand sunt la servici imi inchipui ca pe usa intra mama, tata sau Roro.. :) Deja ma dilesc.
Visasem intr-o seara ca m-am intors acasa. Eram afara in fata blocului unde am locuit timp de 18 ani (de care voi fin intotdeauna foarte atasata). Mama, tata, Roro, bunica, pana si bunicu erau in curte. Toti erau imbracati festiv. Dar nici unul nu m-a bagat in seama, ori nu m-au observat. Le-am spus ca m-am intors acasa.. Singura care a zis ceva a fost mama si a zis “shhh, nu acuma, facem ceva important” fara sa se uite la mine, fara sa ma priveasca si m-a ignorat din nou. Tin minte ca eram distrusa si dezamagita. Si am plecat de acolo. Ma gandeam ce sa fac acuma; ai mei nu sunt fericiti ca m-am intors, inapoi nu ma pot duce…Tin minte ca m-am trezit dimineata si m-am bucurat ca eram tot aici. hmm.

Cand ma gandesc si la toti prietenii pe care ii am acasa..Aici nici nu pot sa ii numesc prieteni…doar cunostinte. Amintiri ma napadesc la ordinea zilei..si sunt atat de multe..atatea persoane, atatea chipuri, atatea voci, atatea locatii…
Cand Doamne se vor decide sa renunte la vize?
Nu stiu ce vreau..Adica stiu ca vreau acasa, dar vreau aici…Si acum iarasi..pentru ce vreau sa stau si aici? Atat imi doresc sa pot sa ii aduc pe ai mei aici….As fi fericita…Sau macar pe Roro. Dar ai mei nu o lasa. BS. My walls are closing in. Fear is how I feel. I can’t seem to find myself again. Too much pressure to take. Yep, pretty much that’s how I feel. This won’t change. Peace out!

Currently listening to: Placebo – In the cold light of the morning

“Don’t give up on the dream! Don’t give up on the one thing and everything that’s true!”

PS: Been trick-or-treating pentru prima data in viata mea. Cu traistuta la colectat dulciuri =))
O sa pun cateva poze cand imi permite internetul :)