Au trecut si alea

Si uite ca deja suntem in noul an. 2013. Si am scapat de sfarsitul lumii si am trecut de Craciun si de Anul Nou, cu bine pot sa mai adaug.
De Craciun ne-am maximizat toate cartile de credit (yay noi, sau nu) si acuma platim dupa ele. Dar ce sa faci? E Craciunul! Asa zice toata lumea, nu? Ai o scuza. Toti trei (eu, Dan si Katelynn) am primit cadouri cu nemiluita, tot ce am vrut fiecare. Senzatia e foarte placuta. Abia am asteptat sa ne deschidem cadourile. Cui nu-i plac cadourile? Inca si acuma sunt incantata ca un copil mic de fiecare data cand e momentul sa sfasii hartia de impachetat cadourile. Am primit carti multe, beculet de citit de montat pe carte, parfumul meu preferat (D&G Light Blue), epilator (yup, ca orice femeie ce se respecta, putina durere si tortura n-are voie sa lipseasca), cana de cafea in forma de lentila de aparat foto, o cutiuta muzicala cu Belle (Frumoasa si Bestia) cu tema desenelor <3, etc multe si mai multe.
IMG_6232
Spre seara am avut socrii (patru) la noi la cina, 2 dintre fratii lui, si un nepot. Pentru prima data am facut de mancare pentru atata lume. Am fost noua in total.Am avut doua mese unite si ne-am incaput :). Sunca la cuptor cu ananas si cirese maraschino, cartofi pireu, cartofi dulci, porumb, broccoli, etc si bineinteles desert, unde pe langa altele am ajuns sa mancam in sfarsit briosele facute de mine si Katelynn.
Toata lumea s-a dovedit a fi foarte multumita, totul a iesit cu brio. Am fost foarte multumiti de rezultate. Socrii inca mai pomenesc si acuma cat de reusita a fost cina :) Ma gandesc sa tin cina de Craciun in fiecare an.
Si de Anul Nou am fost liberi pentru prima data, amandoi. In ultimii doi ani am fost nevoita sa lucrez in noaptea de Revelion. Desi am decis sa stam acasa ne-am simtit foarte bine. Am invitat doi prieteni la noi, am luat beri, Jager, Whiskey, sampanie. Am inceput sa bem de pe la 6-7 seara pana pe la 3 dimineata. Pacat ca a trebuit sa mergem la servici urmatoarea zi.

Sampanieee

Sampanieee


Si asa au trecut sarbatorile noastre :)
Sper ca si ale voastre au fost pline de bucurie di fericire! Si An Nou Fericit!

Advertisements

Home sweet home – Romania.

Am fost si acasa in Romania in sfarsit, dupa aproape 5 ani! Bineinteles ca a trecut destul de repede toata luna septembrie in care am fost plecati.

Dupa ce mi-am rezolvat toate problemele cu hartiile, mi-am luat de la NY hartia de calatorie si pe 4 sepembrie am avut avionul din aeroportul JFK catre Budapesta. Urasc avioanele si tot procedeul prin care trebuie sa treci la fiecare control la intrarea si iesirea dintr-o tara. Ca sa nu mai vorbesc de timpul petrecut, in total, in toata calatoria – cel putin 24 de ore trezi pentru fiecare zbor.

Acasa am ajuns miercuri pe 5 septembrie. Nu cred ca mai trebuie sa pomenesc cat de incantata am fost si cum mi-au dat lacrimile odata ce am vazut pamant european dedesubtul nostru. Escala am avut-o in Istanbul, Turcia. Nu cred ca mai fac greseala asta data viitoare. Niciodata in aeroportul acela decat daca merg sa vizitez Istanbulul…

In Budapesta m-au asteptat ai mei ca de fiecare data! Din pacate fericirea mi-a fost umbrita de faptul ca mi-au pierdut bagajul in Turcia (unul din motivele pentru care nu mai fac escala acolo). In loc sa ma bucur ca ii vad pe ai mei dupa 5 ani, totul inca imi parea ca un vis. Inca speram sa imi primesc bagajul, dar dupa 1 ora petrecuta in spatele usilor, am decis sa ies afara si sa sper ca il vor gasi in curand.

Cand am iesit pe usa acolo erau au mei cu ochii inlacrimati. Inca tot nu-mi venea sa cred. Ne-am imbratisat si ne-am pupat si totul parea ca un vis. Dupa putin timp deja aveam impresia ca nu plecasem pentru atata timp, parca era doar un alt sfarsit de vara cand ma intorc acasa dupa 3 luni petrecuta in State.

Eram insa foarte obositi, si eu si Dan. Am atipit cate putin amandoi in masina. El a stat in fata cu tata eu in spate cu mama si Roro.

Acasa in sfarsit am ajuns destul de tarziu, numai bine, am povestit putin apoi direct la somn :)

Dimineata am fost la pasapoarte sa mi-l refac, alte umblaturi. Ah cum mi-am adus aminte de toata birocratia din tara. Tin sa mentionez ca toata luna cat am stat acasa am umblat de nebuna dupa pasaport, inscrierea casatoriei in Romania, buletin una-alta.

Am facut un tur al Maramuresului si un o excursie pana in centrul tarii. Am fost pe Transfagarasan, cetatea de la Alba Iulia, Sibiu, am icnercat sa mergem si la Castelul Bran dar a fost prea tarziu si era inchis. Sighisoara iar, era prea tarziu si am hotarat sa mergem acasa. Doua zile. Data viitoare vom vizita Castelul Bran si Rasnovul, Sighisoara si altele pe care nu am resuit din cauza lipsei de timp. Ah, si Huniazii de la Hunedoara :)

Totul a trecut foarte repede. Am umblat prin oras pe unde nu am mai fost demult, am fost la Cluj, mi-am vizitat prietenii de acolo. Sufletul mi-e mult mai impacat acuma. Ma simt mult mai bine stiind ca am reusit sa merg acasa. Si mai ales acum cand pot sa merg de cate ori vreau si cand vreau.

Anul asta care vine (2013) mergem acasa din nou, in septembrie, pentru nunta lui Roro :)

Inca putin

Intr-o saptamana mergem in Philadelphia pentru interviu. Cred ca e ultima etapa prin care mai trebuie sa trecem. iar apoi vom avea numai de asteptat.

Mai trebuie sa-mi rezolv problema cu pasaportul, sa putem pleca acasa si sa ne si putem intoarce. Prima data trebuie sa vad de ce are nevoie tata in tara sa imi transcrie casatoria si in Romania. Apoi trebuie sa mergem la Harissburg pentru apostila. Le trimit acasa si inainte sa mergem acasa tata o sa aiba totul transcris, sper. 

Apoi exact inainte de a pleca din State, trebuie sa mergem la Consulat sa imi elibereze un document de calatorie ca sa pot iesi din tara si intra in Europa. Acasa va trebui sa-mi fac pasaportul, care ma va ajuta la intoarcerea in State. Si asta va dura undeva intre doua saptamani si o luna.

Va fi greu cu chiria si cu toate cheltuielile/taxele ca vom fi in urma cu ele si nu vom avea salar cat timp suntem plecati. Va trebui sa le platim dinainte.

In rest, noutati:

  • mi-am primit dreptul de lucru. E valabil doar un an, dar odata ce imi preimesc Green Card-ul, nu mai conteaza.
  • la sfrasitul lui iunie pe 21-22 ne-am rezervat prima excursie pe vara asta din sirul joi/vineri cand suntem liberi. Mergem in Washington DC. Nu stiu cat o sa apucam sa vedem in doua zile, dar o sa incercam sa vedem cat de mult putem; avem o lista intreaga.
  • sambata pe 3 iunie Janina a avut nunta. Pacat ca n-am putut sa fiu prezenta. Inca un eveniment important ce l-am ratat. Abia astept pozele.

In rest, suntem foarte fericiti si abia asteptam sa mergem acasa.

Land of opportunities my ass…

Mi-e dor de casa. Nu pot sa dorm noaptea. Ma trezesc plangand. Ma tot gandesc care ar putea sa fie motivele pentru care sa raman aici, pentru care sa mai rezist o perioada de vreme. Multi imi spun sa rezist, sa fiu tare si puternica. Nu e asa de usor. Toti cei care imi dau sfaturi au pe cineva alaturi de ei, au venit cu cineva iubit (familie sau prieten). Nu e acelasi lucru cu a fi singur aici. Nu stii ce iti rezerva viitorul, nu stii unde vei fi maine..in ce casa te vei muta, cu cine vei sta, asta daca ai unde te duce.
In fiecare zi pun in balanta pro si contra sa vad ce se merita mai bine. Singurele lucruri pro sunt cele materiale. Cele spirituale lasa de dorit big time. Se merita pentru un cacat de valiza plina cu haine ca sunt mai ieftine aici? Pentru ca gasesti tot ce vrei? Cu ce pret? Deja m-am saturat sa imi iau si haine. Sau pentru mancare mai ieftina? La ce? Abia mananc o data pe zi, si nu-s mare fan al mancarurilor; un sandwich and i’m happy.. Pentru ce altceva…? Tot pun deoparte…ok..pentru ce? Am mai trimis si acasa, nici n-au nevoie ai mei…am imprumutat la lume pe aici…dar de asta stau aici si ma disturg, de asta stau si lucrez, ca sa imprumut lumea…? Ah… De apartament in chirie ca sa stau singura nu imi ajunge, ar trebui sa mai imi iau inca un job..dar apare alta problema..n-am masina si nici nu pot sa imi iau carnetul, din nou, hartii si acte…Asta urasc si mai tare; sa depind de altii cand intotdeauna am fost o persoana independenta.
Si presupun ca odata ajunsa acasa lucrurile se vor schimba; voi duce lipsa de cele materiale. Dar ma tot gandesc cat de saraca poate fi Romania ca sa se merite sederea mea indelungata aici printre straini, sa se merite sa indur toate astea, sa ii accept pe toti ignorantii de aici, care se plang de toate, care habar nu au ce inseamna sa duci o viata grea cu lipsuri, sau sa nu ai tot ce iti doresti. Rasfatati, increzuti, ah, America se duce pe p*** rau de tot. Tara oportunitatilor si posibilitatilor my ass! E atat de greu sa obtii ceva si aici, pana si un job. Sa nu crezi ca odata venit aici, peste noapte devii cineva… Tot un nimeni ramai…

Ca in Evul Mediu, nici internet nu am avut in ultimele saptamani. N-am putut sa tin legatura cu cei de acasa si doare. Internetul era singura legatura cu Romania. N-am reusit sa vorbesc cu ai mei la microfon sau macar sa ii vad pe webcam de 6 luni… Sau ei pe mine… Nu le-am vazut chipurile de o jumatate de an… Dar ce pricepe americanu? Il doare undeva. Ii are pe toti aici, si pe cei care ii vrea si pe care nu-i vrea. Ce stie despre a avea pe cineva departe si internetul fiind singura legatura cu ei? Atata ignoranta. Fotografiile mi-au ramas singura alinare. In fiecare seara cand sunt la servici imi inchipui ca pe usa intra mama, tata sau Roro.. :) Deja ma dilesc.
Visasem intr-o seara ca m-am intors acasa. Eram afara in fata blocului unde am locuit timp de 18 ani (de care voi fin intotdeauna foarte atasata). Mama, tata, Roro, bunica, pana si bunicu erau in curte. Toti erau imbracati festiv. Dar nici unul nu m-a bagat in seama, ori nu m-au observat. Le-am spus ca m-am intors acasa.. Singura care a zis ceva a fost mama si a zis “shhh, nu acuma, facem ceva important” fara sa se uite la mine, fara sa ma priveasca si m-a ignorat din nou. Tin minte ca eram distrusa si dezamagita. Si am plecat de acolo. Ma gandeam ce sa fac acuma; ai mei nu sunt fericiti ca m-am intors, inapoi nu ma pot duce…Tin minte ca m-am trezit dimineata si m-am bucurat ca eram tot aici. hmm.

Cand ma gandesc si la toti prietenii pe care ii am acasa..Aici nici nu pot sa ii numesc prieteni…doar cunostinte. Amintiri ma napadesc la ordinea zilei..si sunt atat de multe..atatea persoane, atatea chipuri, atatea voci, atatea locatii…
Cand Doamne se vor decide sa renunte la vize?
Nu stiu ce vreau..Adica stiu ca vreau acasa, dar vreau aici…Si acum iarasi..pentru ce vreau sa stau si aici? Atat imi doresc sa pot sa ii aduc pe ai mei aici….As fi fericita…Sau macar pe Roro. Dar ai mei nu o lasa. BS. My walls are closing in. Fear is how I feel. I can’t seem to find myself again. Too much pressure to take. Yep, pretty much that’s how I feel. This won’t change. Peace out!

Currently listening to: Placebo – In the cold light of the morning

“Don’t give up on the dream! Don’t give up on the one thing and everything that’s true!”

PS: Been trick-or-treating pentru prima data in viata mea. Cu traistuta la colectat dulciuri =))
O sa pun cateva poze cand imi permite internetul :)