A new life begins.

ZIua nuntii noastre

Si deci m-am casatorit! Dap, sunt o femeie maritata si inca nu-mi vine sa cred. Incerc sa ma obisnuiesc cu ideea si e din ce in ce mai bine. Starea civila am facut-o defapt pe 7 iulie, iar nunta in sine pe 3 septembrie. Starea civila a fost ceva mic, doar membri familiei lui. Nunta insa a fost ceva mai marisoara, in jur de 50 de persoane.
Am invitat membri ai familiei lui, prieteni romani apropiati mie, colegi de servici, prieteni de baute. Rochia a fost superba, tortul mirabolant. Pacat ca ai mei nu au putut sa fie prezenti. Dar pentru asta vom avea inca o nunta. Sper ca la anul care vine, prin vara lui 2012, vom face nunta acasa in tara pentru rudele mele si preietenii mei. Abia astept sincer.
Mai am de rezolvat un act-doua si apoi totul va fi ok. Pana atunci, incerc sa ma mai obisnuiesc un pic cu viata de femeie maritata (care deocamdata, fie vorba intre noi, nu e mare diferenta fata de cea dinainte).

Advertisements

Living the American life

E ora 6 dimineata. Ca de obicei nu am somn. De cand lucrez cu schimb de noapte nu am parte de somn noaptea.

In martie anul asta, sfarsitul lunii martie mai bine zis, am inceput sa lucrez la un restaurant (diner). Era pe vremea cand inca locuiam la ‘rudele’ mele Corina si Marcel.

Sa o luam cu inceputul. In mai 2008 mi-am dat licenta dupa ce am terminat facultatea. Intre timp imi depusesem actele, hartogarii si papetarii pentru a veni in State din nou anul asta cu viza de student. Haha, le spusesem alor mei dinainte ca daca de data asta primesc viza, nu ma mai intorc repede in tara. Si da, am primit viza. Asa ca pe 7 iulie deja eram pe avion inspre State cu multe planuri si speranta. Am ajuns la aeroport in New York. Din pacate n-a putut veni nimeni inaintea mea asa ca am luat taxiul spre Port Authority, una dintre cele mai mari statii de autobuz. Putin spus statie de autobus…un adevarat aeroport al autobuzelor, un intreg epicentru. Desi eram in criza de timp, am ajuns totusi la fix. M-am urcat in autobus. Urmatoarea statie a fost Providence, Rhode Island. Nu mai stiu exact cate ore a durat intreaga calatorie dar stiu ca am facut in jur de 3 ore din NY pana in Providence. Acolo m-a asteptat Danie, coleg de servici, cu care lucrasem la Mansion si anul trecut, si care urma sa imi fie din nou coleg, deoarece aveam acelasi contract de munca in acelasi loc unde lucrasem cu o vara inainte.
The Breakers Mansion

Closer look.

Danie e un mosulica foarte de treaba. Actually he’s not even that old. Are cred ca 61 de ani. He became my best friend since last year. So he picked me up si off to Newport. Inca o ora si jumatate.

Newport, oras micut, dar plin de amintiri. Ma simteam asa de bine aflandu-ma din nou acolo. Atatea amintiri.. It all came back to me.

Newport

Thames Street.

Vorbisem dinainte cu Eric si Nina ca voi sta cu ei in apartament. Pe Eric si pe Nina ii stiu de anul dinainte. Nina a fost colega mea de ..casa sa zicem. Una din cele 12 persoane care stateam in casa anul trecut. Eric a devenit prietenul ei mai pe la sfarsitul verii. Stiam ca sunt tot impreuna pentru ca tinusem legatura cu amandoi, mai mult cu ea. Eric e originar din Liberia si are 19 ani. A venit in State de mic, impreuna cu o parte din familia lui, ca refugiati. Acum e in armata si face scoala. Nina e mai mare ca mine, avea 24 de ani in 2007 daca bine mai tin minte. Acum ar trebuia sa aiba in jur de 25-26 de ani. O faptura mica mica si slabuta. Ea e din Bulgaria, tot asa venita cu viza de student a doua oara la rand. Am ajuns la adresa pe care Nina mi-a dat-o in jur de ora 12 noaptea. Am sunat-o…o trezisem bineinteles, se pusese la somn deja. Ne-am imbratisat, pupat, tot tacamul, mi-am luat ramas bun de la Danie, urma sa il vad in the morning anyways la servici. Am intrat in casa, unul din cele 4 sau 5 apartamente cate avea casa. Nici in ziua de azi nu stiu exact cate erau. Stiu doar ca proprietaru statea intr-un apartament la etaj, si mai erau 1 sau 2; si la parter eram noi si vecinii nostri care mai incolo au sa ajunga my new best friends. Apartamentul mic, foarte mic si stramtorat. O bucatarie din care dai in sufragerie si apoi 2 camere mici si baia. Cand zic mici, ma refer la ceva mic, foarte mic. Dar nu ma puteam plange, aveam un acoperis deasupra capului. Cand esti singur printer straini si nu prea ai de unde alege, nu ai loc de plangeri si sclifoseli. Nici nu mi-am desfacut bagaje, m-am pus direct pe canapeaua din sufragerie, sin e-am dus toti la somn ca aveam scoala si servici ziua urmatoare toti. Si astfel a inceput vara mea in America.

De acolo servici in fiecare zi. M-am reangajat si la magazinul de haine unde lucrasem cu o vara inainte. Pretty much aveam terenul pregatit. Floare la ureche comparativ cu anul trecut, deja stiam ce am de facut, unde am de mers, cunosteam oraselul cu ochii inchisi. Si asa a trecut luna iulie, august. A venit ziua mea. Asa, vecinii nostri. De ziua mea mi-am invitat prietenii bulgari pe care ii stiam tot asa de anu trecut, o parte din ei, prin Nina, si am mai invitat sip e restul pe care ii cunoscusem anul asta. M-am gandit sa ii invit si pe vecinii nostri. Usa era deschisa, asa ca am batut usor la usa si mi-am strecurat capul in sufragerie. Heather si Jarrod stateau pe canapea. I-am invitat repede si cu asta m-am intors in casa. Dupa un timp a inceput sa apara lumea. Nu foarte muti pentru ca majoritatea erau inca la servici, sau erau obositi dupa servici. Nu s-a arata sa fie nu stiu ce zi de nastere speciala, dar eram obisnuita, al doilea an la rand cand imi sarbatoream ziua de nastere printre straini. Am baut, ne-am distrat si cam atat. Ah am primit un cadou dragut de la Nina & Co., un calut de plus, marioneta, stiau ca imi plac caii foarte mult.

Si astfel a inceput si prietenia mea cu Heaher si Jarrod. Ea lucra la un daycare peste zi si din cand in cand eram babysitter pentru copiii de care avea grija in daycare. Ea are 21 de ani. Jarrod e student la cea mai tare universitate din Newport, Salve Regina University.

Salve Regina University

Ah universitatea aia arata ca un castel, e superba, plus ca detine in jur de 20% din proprietatile orasului. Banoasa, nu gluma. El studiaza Criminal Law and Justice. Era in anul 3. Anul asta (2009) a absolvit, dar din pacate nu am putut merge la absolvire. Si asa a trecut vara cand la servici cand pe trepte in fata apartamentului lor la tigara o poveste una alta. In fiecare zi eram cand eu la ea cand ea la mine.

M-am chinuit sa imi rezolv acte una alta ca sa pot s ate devin cetatean, cumva. Atata stress si chin cred ca n-am avut in viata mea cat am avut cu actele astea. Am incercat sa intru la facultate acolo la master. Am fost la Salve Regina, am vorbit cu tot felul de International Advisors, eram aproape intrata, totul rezolvat, darn u aveam banii necesari. Mi-am si dat TOEFEL-ul de care aveam nevoie. Acte de tradus si legalizat, telefoane in Romania la facultate sa imi trimita diploma in original, etc. Multa bataie de cap, nu as dori asa ceva la nimeni. Intr-un final mi-am angajat avocat ca deja innebuneam de stress. M-a costat o groaza de bani, nici nu stiu daca s-a meritat, dar macar nu am avut atata bataie de cap. I-am dat ei sa resolve tot, ma saturasem. Si asa in octombrie mi-am depus acte pentru preungire de viza, care defapt s-a dovedit a fi schimbare de viza, din viza de student in viza de turist. In 3 octombrie mi-i s-a incheiat si contractul de munca. Aici iarasi multe alte detalii, dar sunt prea in urma cu toate ca sa le rascolesc din nou, si ca sa povestesc tot mi-ar lua poate vreo 10 pagini cel putin. Asa ca o lasam deocamdata asa cum e. De vizitat n-am reusit sa vizitez nimic, in mare parte pentru ca lucram doua joburi in fiecare zi. Nu am avut nici macar o zi libera. De dimineata de la 7 pana la 3 la Mansion si apoi direct la magazin. Nici sa mananc nu aveam timp. Mancam o data pe zi dimineata. Contractul la Mansion mi-I se incheiase asa ca am ramas doar cu slujba de la magazinul de haine. Deja orasul ramasese vara turisti, nu prea mai avem nici clienti, Elaine (patroana de la magazin) imi zicea ca in curand urmeaza sa inchida magazinul, sezonul se incheiase. Incet incet banii se imputinasera. M-am decis sa merg sa imi incerc norocul in Florida impreuna cu o prietena din Croatia care inca mai ramasese si ea. Tot asa isi schimbase viza. Cand le-am zis alor mei despre asta they freaked out. Asa ca am lasat balta planurile pentru Florida.

M-am decis intr-un final sa ma duc in Reading, Pennsylvania la Corina si Marcel cu gandul ca soarta imi va surade pe timpul iernii, un job ceva mi-I se va arata cat san u raman fara bani, si planuiam ca in aprilie sa ma intorc in Newport.

Intr-o seara cu vreo 3 saptamani inainte sa plec, Eric a decis sa iesim in oras la gramada. Si asa l-am cunoscut pe Jordan, my boyfriend to be. Am decis sa nu mai plec in PA…cel putin deocamdata. Dar in noiembrie am mers in vizita la ei pentru o saptamana, dupa care m-am intors in Newport. Am decis sa ne mutam impreuna. Kinda convenient for me ca el avea sa plateasca chiria, eu deja ramasesem fara bani. Nu-s materialista, it’s called surviving =D. Ne-am mutat in casa celui mai bun prieten al lui, Phil. Acolo mai stateau si altii. Asa i-am cuoscut pe Brad, Phil’s roommate, then Christina and Mike (care erau impreuna). Am inceput seara cu Guitar Hero, jocul care face furori inca, dar asta era ultimul aparut, ma rog, la momentul de fata, tocmai imi mai adaugasera si setul de tobe, pe langa chitara, microfon si chitara bass.

O noua perioada avea sa urmeze pentru mine.

More to come, but some other time.
Peace out.