A friend in need’s a friend indeed

Ma simt singura… Cu toate ca il am pe Dan. Poate e doar dorul de casa, dar e mai mult de atat. Nu am prieteni… E trist. Simt nevoia de a avea o prietena macar. Cineva cu care sa pot iesi la o cafea, la o barfa, cineva pe care sa sun zilnic pentru a-i spune noutati, cineva cui sa-i marturisesc secrete. Sunt aici de aproape 4 ani si am ‘prieteni’doar pe cei cu care ieseam la bar, si am cam rupt legatura si cu ei pentru ca nu am mai iesit nicaieri din octombrie cand tati a fost aici. Si mai cunosc lume de la restaurant. Atat. Si nu as vrea sa am pe cineva de aici ca prietena. Vreau pe cineva din afara serviciului sa nu vorbim doar de lucru. Vreau sa am pe cineva cu care sa ies la o cafea si la o barfa in Barns and Noble daca vreau, sa o sun si sa-i zic ce carte citesc momentan, sau ce ganduri am despre urmatoarea noastra vacanta, urmatoarea escapada, sau sa-i cer parerea privind culoarea vopselei pentru peretii din dormitor… Mi-e dor sa am pe cineva cu cine sa rad si sa glumesc. Mi-e dor de Ioana T., Ioana R., Moni, Hany, Jani, Oana… E greu. E greu sa gasesc pe cineva acuma fara sa fiu a 3-a roata la caruta. Cu toate ca il am pe Dan. El saracu’ se simte vinovat, se simte prost, dar nu e vina lui. E mai mult a mea. Nu pot sa conduc inca asa ca nu ma pot deplasa nicaieri, nu pot incepe nimic, nu pot merge nicaieri, nu am cum sa cunosc lume. Vreau sa devin voluntara la Goggle Works Center for the Arts in Reading, dar pentru asta trebuie sa invat sa conduc si sa nu depind de Dan sa ma tot duca pete tot. Sper ca asta e problema, condusul, ca asta se poate rezolva. Sper ca odata cu problema asta rezolvata, totul va fi mai bine. M-am saturat sa tot stau acasa singura cand el e la servici sau plecat. M-am saturat sa stau singura inchisa in casa. Nu sunt obisnuita sa stau ca o planta si sa nu fac nimic, sa nu ies nicaieri. Sunt o persoana activa si tot timpul simt nevoia de a face ceva sau de a merge undeva. Abia astept sa-mi iau carnetul de conducere, desi mi-e frica, si sa ies din casa. 

Si sper sa-mi geasesc macar o prietena in curand. :)

Advertisements

Dupa sarbatori si alea-alea

A trecut ceva vreme de cand n-am mai scris nimic. Sa zic ca am fost ocupata? Tot ce-i posibil…
Au trecut sarbatorile, anul nou, toata nebunia. Acum totul a revenit la normal.
Craciunul l-am tinut aici acasa, cu multe feluri de mancare. Nu am avut multi musafiri sau ceva de genu, dar am fost destui. Ciunshpemii de feluri de mancare, dependenta de triferment (da, mi-am adus de acasa, singurul medicament in care am incredere).
De Craciun am vizitat The Christmas Village, un ‘satuc’ pur ornamental cu lumini. Foarte dragut. Dar si un frig de ne-au crapat oasele.

Apoi ziua cu cadourile. Mos Craciun a fost foarte darnic cu mine anul asta.

Am avut pentru prima data si propriul meu ‘ciorapel’ :D

De Anul Nou am fost la o prietena acasa, ne-am baut bine de tot, ofilit bine de tot, dar nu mi-i s-a rupt firul, cu echilibrul am stat mai prost…but what the hell? toti petrecem de rev, toti ne dezechilibram. Dar o sa fiu o lady si o sa dau vina pe ppantofii cu toc pe care i-am inaugurat cu ocazia respectiva. Am jucat beer pong dupa an de zile de ‘pauza’. Voi aduce jocul asta si la Romanica :D

Acum totul a revenit la normal, la servici vinerea si sambata, copchiii s-au dus inapoi pe la scoli, gata vacanta si la ei, diner-ul e mai gol fara ei. Eh asta este.

An nou fericit si la mai bine! Peace out!

Currently listening to: Flyleaf – Again

Land of opportunities my ass…

Mi-e dor de casa. Nu pot sa dorm noaptea. Ma trezesc plangand. Ma tot gandesc care ar putea sa fie motivele pentru care sa raman aici, pentru care sa mai rezist o perioada de vreme. Multi imi spun sa rezist, sa fiu tare si puternica. Nu e asa de usor. Toti cei care imi dau sfaturi au pe cineva alaturi de ei, au venit cu cineva iubit (familie sau prieten). Nu e acelasi lucru cu a fi singur aici. Nu stii ce iti rezerva viitorul, nu stii unde vei fi maine..in ce casa te vei muta, cu cine vei sta, asta daca ai unde te duce.
In fiecare zi pun in balanta pro si contra sa vad ce se merita mai bine. Singurele lucruri pro sunt cele materiale. Cele spirituale lasa de dorit big time. Se merita pentru un cacat de valiza plina cu haine ca sunt mai ieftine aici? Pentru ca gasesti tot ce vrei? Cu ce pret? Deja m-am saturat sa imi iau si haine. Sau pentru mancare mai ieftina? La ce? Abia mananc o data pe zi, si nu-s mare fan al mancarurilor; un sandwich and i’m happy.. Pentru ce altceva…? Tot pun deoparte…ok..pentru ce? Am mai trimis si acasa, nici n-au nevoie ai mei…am imprumutat la lume pe aici…dar de asta stau aici si ma disturg, de asta stau si lucrez, ca sa imprumut lumea…? Ah… De apartament in chirie ca sa stau singura nu imi ajunge, ar trebui sa mai imi iau inca un job..dar apare alta problema..n-am masina si nici nu pot sa imi iau carnetul, din nou, hartii si acte…Asta urasc si mai tare; sa depind de altii cand intotdeauna am fost o persoana independenta.
Si presupun ca odata ajunsa acasa lucrurile se vor schimba; voi duce lipsa de cele materiale. Dar ma tot gandesc cat de saraca poate fi Romania ca sa se merite sederea mea indelungata aici printre straini, sa se merite sa indur toate astea, sa ii accept pe toti ignorantii de aici, care se plang de toate, care habar nu au ce inseamna sa duci o viata grea cu lipsuri, sau sa nu ai tot ce iti doresti. Rasfatati, increzuti, ah, America se duce pe p*** rau de tot. Tara oportunitatilor si posibilitatilor my ass! E atat de greu sa obtii ceva si aici, pana si un job. Sa nu crezi ca odata venit aici, peste noapte devii cineva… Tot un nimeni ramai…

Ca in Evul Mediu, nici internet nu am avut in ultimele saptamani. N-am putut sa tin legatura cu cei de acasa si doare. Internetul era singura legatura cu Romania. N-am reusit sa vorbesc cu ai mei la microfon sau macar sa ii vad pe webcam de 6 luni… Sau ei pe mine… Nu le-am vazut chipurile de o jumatate de an… Dar ce pricepe americanu? Il doare undeva. Ii are pe toti aici, si pe cei care ii vrea si pe care nu-i vrea. Ce stie despre a avea pe cineva departe si internetul fiind singura legatura cu ei? Atata ignoranta. Fotografiile mi-au ramas singura alinare. In fiecare seara cand sunt la servici imi inchipui ca pe usa intra mama, tata sau Roro.. :) Deja ma dilesc.
Visasem intr-o seara ca m-am intors acasa. Eram afara in fata blocului unde am locuit timp de 18 ani (de care voi fin intotdeauna foarte atasata). Mama, tata, Roro, bunica, pana si bunicu erau in curte. Toti erau imbracati festiv. Dar nici unul nu m-a bagat in seama, ori nu m-au observat. Le-am spus ca m-am intors acasa.. Singura care a zis ceva a fost mama si a zis “shhh, nu acuma, facem ceva important” fara sa se uite la mine, fara sa ma priveasca si m-a ignorat din nou. Tin minte ca eram distrusa si dezamagita. Si am plecat de acolo. Ma gandeam ce sa fac acuma; ai mei nu sunt fericiti ca m-am intors, inapoi nu ma pot duce…Tin minte ca m-am trezit dimineata si m-am bucurat ca eram tot aici. hmm.

Cand ma gandesc si la toti prietenii pe care ii am acasa..Aici nici nu pot sa ii numesc prieteni…doar cunostinte. Amintiri ma napadesc la ordinea zilei..si sunt atat de multe..atatea persoane, atatea chipuri, atatea voci, atatea locatii…
Cand Doamne se vor decide sa renunte la vize?
Nu stiu ce vreau..Adica stiu ca vreau acasa, dar vreau aici…Si acum iarasi..pentru ce vreau sa stau si aici? Atat imi doresc sa pot sa ii aduc pe ai mei aici….As fi fericita…Sau macar pe Roro. Dar ai mei nu o lasa. BS. My walls are closing in. Fear is how I feel. I can’t seem to find myself again. Too much pressure to take. Yep, pretty much that’s how I feel. This won’t change. Peace out!

Currently listening to: Placebo – In the cold light of the morning

“Don’t give up on the dream! Don’t give up on the one thing and everything that’s true!”

PS: Been trick-or-treating pentru prima data in viata mea. Cu traistuta la colectat dulciuri =))
O sa pun cateva poze cand imi permite internetul :)

Living the American life II

Luna Noiembrie a trecut destul de repede. Ne-am mutat impeuna pe la mijlocul lunii. Proaspat indragostiti, my American boy like the song says. Tatuaje, pierce-inguri, idealul meu lol. Dar avea 19 ani. Ah, nu conta. Am avut surpriza sa descopar ca era foarte popular. Asa am inceput sa ii cunosc cercul de prieteni, care nu era restrans deloc, din contra. Acum au devenit (si) prietenii mei. Marquise, Vanessa, RJ, Alec, Mike Fairy-Boy, Patrick Bowley, Emma, Jennah, ah, o groaza…in fiecare zi ieseam afara, faceam una alta, nu ne-am plictisit nici o secunda. We were so inlove. I-am cunoscut si parintii. S-au oferit sa ma ajute sa imi gasesc de lucru, tatal lui fiind om important in tot statul RI. Am fost la ei de Thanksgiving, my first Thanksgiving Day. M-au indragit imediat, M-au invitat si de Craciun alaturi de ei. Mi-au dezvaluit ca ma aflu printre putinii care au fost invitati la ei in casa, si poate singura ca am calcat pragul si a doua oara. Si crede-ma is niste oameni reci, dar foarte de treaba. Toate au fost bune si roz, dar din pacate lucrurile incepeau sa se schimbe. Tipic American. Toata ziua in casa cu baietii, jocuri video 24/24, si pe principiul nu calcati iarba, mai bine fumati-o. Deja eram exasperata. Devenise din ce in ce mai rea situatia. De nervi am ajuns sa ii si sparg arcada cu controleru’ de la joc. Ah, n-a vorbit cu mine cred ca 2 zile. Tensiunea era din ce in ce mai mare, isi pierduse jobul si nu avea nici un ban pus deoparte. Ajunsesem sa mancam in fiecare seara paste. Nu mai imi acorda atentie…muuuulteee. Intre timp am inceput sa ma atasez de noul coleg de apartament care se mutase in locul lui odata ce ne mutasem impreuna in casa lui Phil. Chestia a fost reciproca, mai mult sentiment venind din partea lui inca. Charlie, 31 de ani, tatuaje, piercing, duh…Jordan la randul lui se atasase de fosta prietena a lui Phil…si uite asa mai multa tensiune. Intr-un final, n-am mai rezistat, couldn’t take it anymore si intr-o dimineata, dupa anul nou, dupa o cearta ce o avusesem cu o seara inainte, mi-am facut bagajele si am plecat. I-am lasat un billet si atat. Danie a fost langa mine tot timpul asta. M-a luat acasa la el and his wife (Cris) cu bagaje cu tot. Am stat la el apoi cam o saptamana. Am vorbit cu Corina ca vin la ei, asa ca mi-am luat biletul de avion si dupa o saptamana eram in Reading, PA.

Aici m-am simtit in sfarsit ca acasa, fara stress, liniste si pace sufleteasca. Viata era frumoasa. Nu plateam chirie, nu aveam grija zilei de maine, mancare aveam tot timpul, in sfarsit. Ca acasa. Totul se schimbase, viata luase o noua intorsatura pentru mine. Atata aveam de facut, babysitting their 5 year old kid, Ryan. Programul meu devenise trezire la 8 dimineata, dus piticu la gradi, la 11 ridicat copilu de la gradi si apoi stat cu el pana la 3 grijit de el, pana vin parintii acasa. :)
Si asa a trecut luna ianuarie, februarie, martie, deja eram stresata ca ma simteam in plus si intretinuta, ca un parazit, nu eram independenta deloc si ma durea. Mandria mea era la pamant. Si ca din senin apare Onesin/Onesim (nu stiu daca e cu n sau cu m la sfarsit, roman si el, venit cu loteria in state). Deja Corina si Marcel imi cautau sot haha, ca sa pot ramane, ca deja asta ne era unica solutie, mai in gluma mai in serios, sa ma marit ca sa devin cetatean. Intr-o zi Onesin/m apare cu un alt tip, ca sa ne faca cunostinta. Si asa l-am cunoscut pe Silviu. Silviu are 27 de ani, lucreaza la ceva firma care inca nu stiu cu ce se ocupa exact. Merge si la RACC (Reading Area Community College), mai face pe DJ-ul ca hobby, mai vinde piese de masini pe ebay, se descurca, ce mai?!
A dat repede baiatul cateva telefoane si pac! M-am trezit cu un job opportunity. Schimbul de noapte intr-un family diner ca hostess. Si deja am 6 luni de cand lucrez acolo. :)
Lucrurile au inceput sa se inrautateasca, eram tot timpul obosita, nu mai puteam face fata si cu copilul, si cu stresul de a fi a 5a roata la caruta. Tensiunea n-a intarziat sa apara, problemele si certurile la fel. Eram deja disperata sa ma mut undeva, deja devenise rea de tot situatia. Asa ca la inceputul lunii iunie am ajuns sa ma mut in casa cu Diane, colega mea de la servici. Si o alta perioada incepe pentru mine.

Diane are 37 de ani, fiica de 15 ani (Tiehl), sotul ei a murit cu vreo 10 ani in urma de cancer, mama ei are cancer, iar tatal ei are probleme cu plamanii, respira doar cu ajutorul tuburilor de oxygen. Deja stau de 4 luni de zile aici si suntem ca la inceput, zici ca nu s-a saturat de mine inca. Mi-a zis clar ca nu ma lasa sa ma intorc acasa. Unde merge ea voi merge si eu, daca e sa se mute altundeva e deja batut in piatra ca ma ia cu ea. Eh, ramane de vazut.

Mi-am facut prieteni si la diner. Noroc si cu parul meu care isi schimba culoarea destul de des. Asa cred ca le-am atras atentia la toti. Haha.
De iesit mai ies in oras si cu Silviu, deobicei joia ca asa aveam liber de la servici. Acuma ca vine iarna mi-au mai taiat din ore pe motivul ca nu e foarte busy. Dar mi-au promis ca pe la sfarsitul lunii I’m gonna get back my hours. Asa ca deocamdata lucrez marti, vineri si sambata schimbul 2, mai pe romaneste. I really miss working third shift, asa ca sa faca bine sa-mi dea orele inapoi cat mai repede. Miss my customers, my regulars. :D

Ieri am lucrat toata ziua si tot n-am somn. E 8:30 dimineata. Degeaba, is obisnuita sa lucrez noaptea. Am in mine ritmul de schimbul 3 si dormit peste zi :D
Azi e miercuri. Deseara avem Darts. Diane m-a bagat in echipa lor de anul asta. The Bitches, asta e numele echipei, lol, cat de original. Ma rog, mie mi-au dat numele de Wonder Bitch. I don’t really make a big deal out of this, so I don’t really care. Diane e Thee Bitch, ‘capitanca’ noastra. Jucam cu alte echipe, un adevarat turneu hehe.

Ah e cazul sa ma duc. Trebuie sa imi hranesc broscuta testoasa. =)
Peace out.