A friend in need’s a friend indeed

Ma simt singura… Cu toate ca il am pe Dan. Poate e doar dorul de casa, dar e mai mult de atat. Nu am prieteni… E trist. Simt nevoia de a avea o prietena macar. Cineva cu care sa pot iesi la o cafea, la o barfa, cineva pe care sa sun zilnic pentru a-i spune noutati, cineva cui sa-i marturisesc secrete. Sunt aici de aproape 4 ani si am ‘prieteni’doar pe cei cu care ieseam la bar, si am cam rupt legatura si cu ei pentru ca nu am mai iesit nicaieri din octombrie cand tati a fost aici. Si mai cunosc lume de la restaurant. Atat. Si nu as vrea sa am pe cineva de aici ca prietena. Vreau pe cineva din afara serviciului sa nu vorbim doar de lucru. Vreau sa am pe cineva cu care sa ies la o cafea si la o barfa in Barns and Noble daca vreau, sa o sun si sa-i zic ce carte citesc momentan, sau ce ganduri am despre urmatoarea noastra vacanta, urmatoarea escapada, sau sa-i cer parerea privind culoarea vopselei pentru peretii din dormitor… Mi-e dor sa am pe cineva cu cine sa rad si sa glumesc. Mi-e dor de Ioana T., Ioana R., Moni, Hany, Jani, Oana… E greu. E greu sa gasesc pe cineva acuma fara sa fiu a 3-a roata la caruta. Cu toate ca il am pe Dan. El saracu’ se simte vinovat, se simte prost, dar nu e vina lui. E mai mult a mea. Nu pot sa conduc inca asa ca nu ma pot deplasa nicaieri, nu pot incepe nimic, nu pot merge nicaieri, nu am cum sa cunosc lume. Vreau sa devin voluntara la Goggle Works Center for the Arts in Reading, dar pentru asta trebuie sa invat sa conduc si sa nu depind de Dan sa ma tot duca pete tot. Sper ca asta e problema, condusul, ca asta se poate rezolva. Sper ca odata cu problema asta rezolvata, totul va fi mai bine. M-am saturat sa tot stau acasa singura cand el e la servici sau plecat. M-am saturat sa stau singura inchisa in casa. Nu sunt obisnuita sa stau ca o planta si sa nu fac nimic, sa nu ies nicaieri. Sunt o persoana activa si tot timpul simt nevoia de a face ceva sau de a merge undeva. Abia astept sa-mi iau carnetul de conducere, desi mi-e frica, si sa ies din casa. 

Si sper sa-mi geasesc macar o prietena in curand. :)

Advertisements

Living the American life II

Luna Noiembrie a trecut destul de repede. Ne-am mutat impeuna pe la mijlocul lunii. Proaspat indragostiti, my American boy like the song says. Tatuaje, pierce-inguri, idealul meu lol. Dar avea 19 ani. Ah, nu conta. Am avut surpriza sa descopar ca era foarte popular. Asa am inceput sa ii cunosc cercul de prieteni, care nu era restrans deloc, din contra. Acum au devenit (si) prietenii mei. Marquise, Vanessa, RJ, Alec, Mike Fairy-Boy, Patrick Bowley, Emma, Jennah, ah, o groaza…in fiecare zi ieseam afara, faceam una alta, nu ne-am plictisit nici o secunda. We were so inlove. I-am cunoscut si parintii. S-au oferit sa ma ajute sa imi gasesc de lucru, tatal lui fiind om important in tot statul RI. Am fost la ei de Thanksgiving, my first Thanksgiving Day. M-au indragit imediat, M-au invitat si de Craciun alaturi de ei. Mi-au dezvaluit ca ma aflu printre putinii care au fost invitati la ei in casa, si poate singura ca am calcat pragul si a doua oara. Si crede-ma is niste oameni reci, dar foarte de treaba. Toate au fost bune si roz, dar din pacate lucrurile incepeau sa se schimbe. Tipic American. Toata ziua in casa cu baietii, jocuri video 24/24, si pe principiul nu calcati iarba, mai bine fumati-o. Deja eram exasperata. Devenise din ce in ce mai rea situatia. De nervi am ajuns sa ii si sparg arcada cu controleru’ de la joc. Ah, n-a vorbit cu mine cred ca 2 zile. Tensiunea era din ce in ce mai mare, isi pierduse jobul si nu avea nici un ban pus deoparte. Ajunsesem sa mancam in fiecare seara paste. Nu mai imi acorda atentie…muuuulteee. Intre timp am inceput sa ma atasez de noul coleg de apartament care se mutase in locul lui odata ce ne mutasem impreuna in casa lui Phil. Chestia a fost reciproca, mai mult sentiment venind din partea lui inca. Charlie, 31 de ani, tatuaje, piercing, duh…Jordan la randul lui se atasase de fosta prietena a lui Phil…si uite asa mai multa tensiune. Intr-un final, n-am mai rezistat, couldn’t take it anymore si intr-o dimineata, dupa anul nou, dupa o cearta ce o avusesem cu o seara inainte, mi-am facut bagajele si am plecat. I-am lasat un billet si atat. Danie a fost langa mine tot timpul asta. M-a luat acasa la el and his wife (Cris) cu bagaje cu tot. Am stat la el apoi cam o saptamana. Am vorbit cu Corina ca vin la ei, asa ca mi-am luat biletul de avion si dupa o saptamana eram in Reading, PA.

Aici m-am simtit in sfarsit ca acasa, fara stress, liniste si pace sufleteasca. Viata era frumoasa. Nu plateam chirie, nu aveam grija zilei de maine, mancare aveam tot timpul, in sfarsit. Ca acasa. Totul se schimbase, viata luase o noua intorsatura pentru mine. Atata aveam de facut, babysitting their 5 year old kid, Ryan. Programul meu devenise trezire la 8 dimineata, dus piticu la gradi, la 11 ridicat copilu de la gradi si apoi stat cu el pana la 3 grijit de el, pana vin parintii acasa. :)
Si asa a trecut luna ianuarie, februarie, martie, deja eram stresata ca ma simteam in plus si intretinuta, ca un parazit, nu eram independenta deloc si ma durea. Mandria mea era la pamant. Si ca din senin apare Onesin/Onesim (nu stiu daca e cu n sau cu m la sfarsit, roman si el, venit cu loteria in state). Deja Corina si Marcel imi cautau sot haha, ca sa pot ramane, ca deja asta ne era unica solutie, mai in gluma mai in serios, sa ma marit ca sa devin cetatean. Intr-o zi Onesin/m apare cu un alt tip, ca sa ne faca cunostinta. Si asa l-am cunoscut pe Silviu. Silviu are 27 de ani, lucreaza la ceva firma care inca nu stiu cu ce se ocupa exact. Merge si la RACC (Reading Area Community College), mai face pe DJ-ul ca hobby, mai vinde piese de masini pe ebay, se descurca, ce mai?!
A dat repede baiatul cateva telefoane si pac! M-am trezit cu un job opportunity. Schimbul de noapte intr-un family diner ca hostess. Si deja am 6 luni de cand lucrez acolo. :)
Lucrurile au inceput sa se inrautateasca, eram tot timpul obosita, nu mai puteam face fata si cu copilul, si cu stresul de a fi a 5a roata la caruta. Tensiunea n-a intarziat sa apara, problemele si certurile la fel. Eram deja disperata sa ma mut undeva, deja devenise rea de tot situatia. Asa ca la inceputul lunii iunie am ajuns sa ma mut in casa cu Diane, colega mea de la servici. Si o alta perioada incepe pentru mine.

Diane are 37 de ani, fiica de 15 ani (Tiehl), sotul ei a murit cu vreo 10 ani in urma de cancer, mama ei are cancer, iar tatal ei are probleme cu plamanii, respira doar cu ajutorul tuburilor de oxygen. Deja stau de 4 luni de zile aici si suntem ca la inceput, zici ca nu s-a saturat de mine inca. Mi-a zis clar ca nu ma lasa sa ma intorc acasa. Unde merge ea voi merge si eu, daca e sa se mute altundeva e deja batut in piatra ca ma ia cu ea. Eh, ramane de vazut.

Mi-am facut prieteni si la diner. Noroc si cu parul meu care isi schimba culoarea destul de des. Asa cred ca le-am atras atentia la toti. Haha.
De iesit mai ies in oras si cu Silviu, deobicei joia ca asa aveam liber de la servici. Acuma ca vine iarna mi-au mai taiat din ore pe motivul ca nu e foarte busy. Dar mi-au promis ca pe la sfarsitul lunii I’m gonna get back my hours. Asa ca deocamdata lucrez marti, vineri si sambata schimbul 2, mai pe romaneste. I really miss working third shift, asa ca sa faca bine sa-mi dea orele inapoi cat mai repede. Miss my customers, my regulars. :D

Ieri am lucrat toata ziua si tot n-am somn. E 8:30 dimineata. Degeaba, is obisnuita sa lucrez noaptea. Am in mine ritmul de schimbul 3 si dormit peste zi :D
Azi e miercuri. Deseara avem Darts. Diane m-a bagat in echipa lor de anul asta. The Bitches, asta e numele echipei, lol, cat de original. Ma rog, mie mi-au dat numele de Wonder Bitch. I don’t really make a big deal out of this, so I don’t really care. Diane e Thee Bitch, ‘capitanca’ noastra. Jucam cu alte echipe, un adevarat turneu hehe.

Ah e cazul sa ma duc. Trebuie sa imi hranesc broscuta testoasa. =)
Peace out.